RO | EN
Frontispiciu Odeon

22 februarie 2012

În atenția părinților


Teatrul Odeon și Fundația Calea Victoriei vă propun un atelier de teatru și literatură cu actriţa Adriana Mocca, pentru copii între 10 și 14 ani.

Pentru mai multe detalii și înscrieri dați click pe următorul link.


02 Februarie 2012

Teatrul Odeon are plăcerea să anunţe premiera

CÂND ISADORA DANSA

de Martin Sherman
traducerea Ada Lupu
regia, coregrafia şi costumele: Răzvan Mazilu
decorul: Mihai Păcurar

Cu: Maia Morgenstern şi Mihai Smarandache, Rodica Mandache, Oana Ştefănescu, Jeanine Stavarache, Mircea Constantinescu, Vlad Logigan/ Andrei Runcanu şi Monica Petrică

Durata spectacolului: 1h 50
Preţ bilete: întreg 31.80 lei, redus 15.90 lei

8 şi 9 februarie, ora 19.00, Sala Majestic
Mai multe detalii ...


01 februarie 2012

Desene pe fier

În perioada 4 – 24 februarie Galeria Odeon şi Danaartgallery prezintă expoziţia:

DESENE PE FIER / DRAWINGS ON IRON

Artista Lidia Alina Nicolae ne propune un proiect inedit pe care îl prezintă în câteva cuvinte:
“Îmi doresc să aduc în atenţie gravura ca tehnică tradiţională a graficii, mai puţin mediatizată în prezent deoarece gravura împreună cu tiparul stăteau la baza realizării şi ilustrării cărţilor. Poate părea o metodă de exprimare artistică mai greu de folosit din cauza numeroaselor intervenţii şi a timpilor îndelungaţi necesari pentru realizarea lor cronologică, dar, cu toate acestea, este una dintre cele mai expresive, dând rezultate impresionante şi pentru autorul însuşi.

Mai multe detalii ...

Teatrul Comoedia – Odeon. Un secol de istorie

de Maria-Magdalena Ioniţă

Teatrul Odeon a sărbătorit pe 12 decembrie 2011 – 100 de ani de la primul spectacol pe această scenă.
Cu această ocazie, a fost lansat volumul aniversar Teatrul Comoedia – Odeon. Un secol de istorie de Maria-Magdalena Ioniţă, care surprinde întreaga activitate artistică desfăşurată aici până în prezent.
Teatrul Comoedia, cum se numea la inaugurarea sa din 1911, a fost construit de arhitectul Grigore Cerchez, şi avea încă de atunci două săli de spectacol şi tavanul glisant, care mai funcţionează şi astăzi.
Clădirea, care din 1974 găzduieşte Teatrul Odeon, declarată monument istoric, a fost de-a lungul timpului scena pe care au evoluat mai multe trupe particulare celebre, Compania Bulandra, Teatrul „Maria Ventura”, Teatrul Nostru, chiar şi Teatrul Naţional în două perioade diferite (1916 - 1918 şi 1947 – 1974) şi au slujit-o cu dăruire oameni de teatru precum Tony Bulandra, Lucia Sturdza Bulandra, Marioara Voiculescu, Ion Manolescu, Dina Cocea, Sică Alexandrescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Radu Beligan, ş.a.

Cartea poate fi procurată de la casa de bilete a teatrului, la preţul de 100 lei.

26 ianuarie 2012

Vocea Umană

LA VOIX HUMAINE LA TEATRUL ODEON, 4 ȘI 5 FEBRUARIE, ora 19.00

Ambasada Franței și Institutul Francez din București, împreună cu Teatrul Odeon, prezintă La Voix Humaine, piesă lirică de Francis Poulenc pe textul lui Jean Cocteau, producție a teatrului Louis-Jouvet de la Paris. Spectacolul este un dialog în crescendo între voce și pian, interpretat de mezzo-soprana Stéphanie d’Oustracși de pianistul Pascal Jourdan, și va avea două reprezentații, pe 4 și 5 februarie, de la ora 19.00, la Sala Majestic a Teatrului Odeon.

Regizorul Vincent Vittoz propune publicului trei texte ale lui Cocteau : La Dame de Monte Carlo, Lis ton journal (extras din le Bel Indifférent) și La Voix Humaine.

Mai multe detalii ...