de Enda Walsh, după „Frații Karamazov" de F.M. Dostoievski, regia Vlad Massaci

Distribuția

Feodor - Marius Damian
Grușenka - Sabrina Iaschevici
Alexei - Vlad Bîrzanu
Smerdiakov - Cezar Antal
 
Voce Părintele Zosima - Constantin Cojocaru
 
Traducere: Vlad Massaci
Regie: Vlad Massaci
Decor: Adrian Damian
Costume: Luiza Enescu
Muzică și sound design: Vlaicu Golcea
Video design: Ioana Bodale
Light design: Andrei Délczeg
Coregrafie: Răzvan Mazilu
Asistent regie: Teodora Petre
 

Turnee și festivaluri

Premii

Galerie foto

Fotografii de Adrian Bulboacă

Data avanpremierei: 31 martie 2019
Durata spectacolului: 2h 35'
Afiș

Nerecomandat sub 16 ani
Spectacolul conține efecte stroboscopice. Nu este recomandat persoanelor cu fotosensibilitate și celor care suferă de epilepsie!

Insecta karamazoviană se târăște, devorează lumina, binele și adevărul și, sătulă, lasă în loc abisul în care se afundă cei 5 Karamazovi.

„Delirium” de Enda Walsh, o reinterpretare radicală a romanului „Frații Karamazov” de F.M. Dostoievski, este prima montare a regizorului Vlad Massaci pe scena Teatrului Odeon.

„Delirium” m-a făcut să înțeleg mai bine cine sunt. Am simțit o relaționare foarte personală cu cei cinci Karamazovi, am avut mereu sentimentul că, prin acest spectacol, împărtășesc lumii informații despre mine. Cred că spectatorii vor avea și ei senzația că se recunosc în fiecare personaj de pe scenă și nu vor ști de ce. E, poate, pentru că fiecare dintre noi îi reunește în sine pe toți acești Karamazovi. - Vlad Massaci

Piesa „Delirium” este rezultatul unei colaborări dintre multi-premiatul dramaturg irlandez Enda Walsh și Teatrul O din Londra. A fost pentru prima oară pusă în scenă în Dublin în 2008, iar în ea, într-un cabaret al grotescului, al păcatului și al decăderii, se împletesc muzica, dansul, jocul de păpuși și animația.

În prologul piesei publicate (editura Nick Hern, 2008), Joseph Alford și Carolina Valdés, directori artistici ai Teatrului O din Londra, scriu: „Delirium” explorează o lume fără morală, care descrie condiția umană într-un mod aspru și fără compromisuri. Cei patru frați și tatăl lor vrednic de dispreț sunt fiecare conduși de o combinație individuală de pasiune, intelect, credință și frustrare. Dușmănia de moarte din cauza femeilor și a banilor face ca sângele rău să clocotească în ei, drept urmare convingerile și furia lor aprind o frenezie a emoției atât de puternică încât este imposibil de ascuns”.

Extrase presă

Spectacolul <> de Enda Walsh, după <<Fraţii Karamazov>> de F.M. Dostoievski, în regia lui Vlad Massaci, la Teatrul Odeon, aduce pe scenă o lume în care pojghiţa de cutume sociale şi reguli de conduită este foarte subţire şi lasă la vedere venele şi arterele în care instinctele curg alert. Textul desacralizează romanul lui Dostoievski şi îi anulează acele ancore în sufletul eminamente rus. Karamazovii cu toate patimile lor oarbe devin cetăţeni ai lumii, dezrădăcinaţi de tradiţii şi stereotipuri regionale. La fel şi latura religioasă este şlefuită până când nu mai rămâne din ea decât o trimitere vagă la un călugăr mort din care nu a mai rămas decât o voce în conştiinţa unui Alioşa stingher, singur, speriat şi plăpând.
În spectacolul de la Sala Studio, Dumnezeu a murit şi nici omul nu se simte prea bine.”

(Alina Epîngeac, Karamazovii în „Delirium” la Teatrul Odeon, Revista Yorick, 23/04/2019)

 

„Piesa Endei Walsh e o adaptare esențializată a poveștii fraților Karamazov. Dintre multele personaje ale romanului, autorul reține doar familia Karamazov, pe Grușenka și pe Katia. Istoria e epurată, deci, de toate întîmplările <>, relațiile dintre personaje sînt expuse sec și direct, iar conflictele sînt exacerbate – cu riscul asumat al ștergerii multor nuanț Aș zice că e o opțiune viabilă, de preferat adaptărilor care încearcă să păstreze cît mai mult din complexitatea originalului. Aducerea la zi e minimă și coerentă: de exemplu, scena petrecerii de la Mokroe se desfășoară într-o discotecă, Grușenka e o dansatoare la bară, Mitea poartă pantaloni de piele etc. […] Rezultatul e un text dur, o explorare nemiloasă a diferitelor forme de secătuire spirituală la care ajunge omul modern (patimă trupească, erudiție lipsită de credință, luarea în derîdere a legăturilor de familie, cruzime față de semeni și față de animale deopotrivă).
[…] spectacolul e solid construit și propune cîteva interpretări cu adevărat remarcabile.”

(Liviu Ornea, Delirium la Odeon, Observator Cultural, nr. 968, 26/04/2019)

 

„Pentru fiecare caracter în parte, Vlad Massaci alege mijloace de exprimare diferite, în felul acesta fațetarea răului fiind aproape completă. Fiecare descompunere a naturii umane sfârșește într-o expunere a patologiei particulariza(n)tă. Vedem cum se ridică sub ochii noștri un edificiu întreg, o supraetajarea a demonilor interiori scoși la lumină și lăsați să amprenteze spațiul. Timpul se suspendă, nu mai contează dacă suntem într-un ieri continuu sau într-un prezent azilant, pentru că, orice ar fi, viitorul nu-și mai are rostul. […]
Scena este gândită multidimensional, cu suprapuneri și întretăieri de planuri – de la secționarea pe adâncime în mai multe planuri (centrul fiindu-i dedicat vieții de familie – masa fiind mai mult una a tăcerilor, în ciuda faptului că acolo se bea foarte mult și se urlă la propriu) și până la supraetajarea – podiumul care devine când scenă de club, când refugiu temporar din fața nebuniei, când paravan al neputințelor. Dar ca deliriumul să fie continuu și definitiv avem peste tot în scenă, inclusiv în tavan, acele  ecrane pe care vedem descompuneri ale materiei vii/organice, metamorfoze kafkiene care-ți anihilează și ultima speranță de mai bine.  Este o scenografie foarte complexă, Adrian Damian intră cu totul în lumea Karamazovilor, îi înțelege lipsa de orice logică și de aici suprapunerile și senzația de aglomerare(sunt atât de multe simboluri pe scenă, încât ar merita o analiză separată).”

(Nona Rapotan, Resurescția răului – Delirul inconștientelor trăiri, BookHUB, 21/04/2019)

 

„În mod cert este un spectacol care va lăsa spectatorii cu gura căscată şi ochii măriţi, indiferent că sunt sau nu familiarizaţi cu textul-sursă, când vor asculta cuvintele goale ale unui om al bisericii întrupat de o şosetă sau vor privi confruntarea brutală dintre un tată-‘duhul lampii’ şi fiul-‘biker’ pe ringul de dans al unui cabaret decadent.
Doar că pentru Massaci absolut toate detaliile au o noimă iar <> se relevă spectatorului a fi mult mai mult decât o simplă montare teatrală... <> este o operă de artă modernă. Un incontestabil must see!

(Ioan Big, Salut București | “Delirium”ul lui Vlad Massaci, Zile și Nopți)

doimih

X