... toate cele trei momente din premiera Teatrului Odeon au beneficiat de distribuții de excepție (ca și precedentele spectacole, de altfel), pentru că Răzvan Mazilu pornește de la ideea - perfect motivată - că serile de dans incluse în ciclul pe care l-a creat trebuie să aducă pe scenă "la crème de la crème". O dovadă elocventă a faptului că a reușit să mențină ștacheta calitativă extrem de ridicată este și succesul noii premiere, dar și interesul de care se bucură și producțiile deja incluse în cadrul stagiunii curente pe scena primitoare de la Odeon, singurul teatru care a avut inspirata inițiativă de a găzdui și alte manifestări artistice pe lângă repertoriul dramatic.

De parcă realizatorii spectacolului ar fi căutat cu tot dinadinsul acest lucru, episodul al doilea din serialul Dans la Odeon ilustrează, prin piesele sale, cele trei ipostaze fundamentale în care baletul se înfățișează în raport ce ceea ce intenționează să comunice spectatorului: frumusețea abstractă a coregrafiei ritmice (Palladio), fantezia subtilă a expresiei corporale inspirată de poezie (Revelație) sau parabola traductibilă în cuvinte (Fecioara și moartea).