In spectacolul regizat de Gelu Colceag asistam la moartea si (re) nasterea unei fete care se regaseste pe sine numai sub auspiciile mortii, la eliberarea unui om de prejudecati, de sentimentul inutilitatii vietii patronate de stres, de rutina si gasirea de solutii pentru a putea supravietui, mai ales sub semnul iubirii...
...un merit incontestabil al regizorului consta in faptul ca a reusit ca intreaga echipa de interpreti sa actioneze ca un tot unitar, ceea ce asigura fluenta si omogenitate unui spectacol ale carui sensuri sunt descoperite de public treptat, tinandu-i atentia treaza.

Eugen Comarnescu, Cronica Romana, 11 noiembrie 2003