Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică  prezintă  miercuri, 10  aprilie, de la  ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului ODEON spectacolul 

CLASA NOASTRĂ 
de Tadeusz Słobodzianek

Regia: conf. univ. dr. Mihaela Sîrbu
Mișcarea scenică: lect.univ.dr. Andreea Duță
Scenografia: Inocențiu Ieremia (an III, licență Scenografie)
Compoziția si pregătirea muzicală: lect.univ.dr. Monica Ciută
Sound design: Andrei Nedelea
Light design: Darius Onica (an II, licență Imagine)

 

Cu: Ecaterina Elena Lupu / Marina Podgoreanu, Diana Rotaru / Loredana Vlăduț , Alina Florescu / Ioana Nimigean, Alexandru Munteanu, Sami Al-Tawel, Alexandru Mirea / Vlad Brumaru (anul I, master Actorie), Denis Imbrescu, Andrei Stăncescu / Robert Topor, Ștefan Bălan, Tudor Cucu-Dumitrescu / Theodor Șoptelea (anul II, licență Actorie)

Coordonator clasă: conf.univ.dr. Mihaela Sîrbu, lect.univ.dr. Adriana Titieni

Clasa noastră este o confesiune a zece personaje care își încep povestea în anii '30, trec prin Al Doilea Război Mondial și ajung - unii dintre ei - până în contemporaneitate. Din ele transpare istoria unui întreg secol dar și lupta personală a fiecăruia de a supraviețui și, mai apoi, de a da un sens vieții de după război.

Polonia este țara ce găzduiește nedreptățile care li se petrec evreilor, dar și polonezilor, deopotrivă. America e tărâmul necunoscut de unde Abram trimite scrisori colegilor rămași în țară, iar ele evidențiază antiteze atât istorice, cât și personale.

Personajele trăiesc momente grele sau pline de umor și voioșie, iubesc, se urăsc, trădează sau se salvează unii pe alții; cruzimea acestei istorisiri se armonizează perfect cu blândețea ei, cu părțile pline de umanitate.

Tadeusz Słobodzianek s-a născut în Siberia, în 1955, într-o familie umbrită de drama descrisă în piesele sale. Mama sa a fost ortodoxă, tatăl său a fost catolic. Amândoi părinții au fost exilați din Polonia, ca prizonieri politici și au supraviețuit până când s-au putut întoarce acasă.

Dramaturgul a dezvoltat o metodă proprie de a scrie și a înființat un "laborator" de scriere dramatică în Varșovia.

Pasiunea pentru istorie și felul în care tratează obiectiv și totuși, personal, problemele oamenilor despre care scrie și pe care îi transformă în ,,soldați” ai adevărului, nu sunt prezente numai în textul ,,Clasa noastră”, ci și în alte piese care au fost montate în teatre.

Durata: 2 h (fără pauză)

 INTRAREA LIBERĂ

doimih

X