Data premierei: 15 decembrie 2002
Extrase presă
Preferința coregrafei și dansatoarei Liliana Iorgulescu pentru muzica populară românească dă naștere unui spectacol cu înțelesuri profunde, despre existența în rit, despre transcenderea tradiției și restabilirea ordinii într-o lume care păstrează amintirea mitului. Cu o mare putere de expresivitate corporală, dansatoarele au vorbit prin mișcările lor despre puritate, apropiere de natură, despre ritual, despre cei care sunt “sarea pământului” și “lumina vieții”. (…) A doua parte a spectacolului, “Bolero”-ul lui Răzvan Mazilu, este o interpretare personală a muzicii lui Ravel, menită să contrapuncteze povestea unui rege a cărui ființă se dezintegrează odată cu pierderea puterii, căci ea îi e rațiunea existenței.
E o coregrafie despre decădere și dezintegrare care exploatează disponibilitățile corporale ale ale lui Răzvan Mazilu, pe o muzică de mare forță, cu care intră într-un dialog antitetic, dar perfect coerent.
E o coregrafie despre decădere și dezintegrare care exploatează disponibilitățile corporale ale ale lui Răzvan Mazilu, pe o muzică de mare forță, cu care intră într-un dialog antitetic, dar perfect coerent.
- Ziua, decembrie 2002
Mişcările simple, amintind pe alocuri gestul cotidian, prelucrat însă, unghiularităţile majorităţii acestor mişcări, şi săriturile cu genunchii îndoiţi au constituit morfologia propoziţiilor coregrafice, care au dat naştere unui stil propriu – Liliana Iorgulescu. Claudia Martins şi Rafael Carrico au creat pentru Răzvan Mazilu o partitură complexă, bogată atât plastic, cât şi tehnic pe care interpretul a pus-o excelent în valoare.
- România Literară, ianuarie 2003
Sarea Pământului se bucură de participarea extraordinară a lui Grigore Leșe, care cântă live muzică veche românească şi se pliază perfect pe intenţia coregrafei de a regresa către rădăcinile rituale ale fiinţei româneşti.
Spectacolul reface, cu o tentă esenţializat folclorică, drumul vieţii din perspectiva arhaică... Se poate vorbi despre o stilistică a austerităţii în viziunea coregrafică. Numele lui Răzvan Mazilu se asociază îndeobşte cu un regal al dansului. Datele sale coregrafice atât de personale, eleganţa, frumuseţea mişcării, marea sa expresivitate scenică, tot ceea ce face din el un aristocrat al mişcării, în contrast cu apariţiile chinuite pe care le cultivă în genere dansatorii români contemporani, au fost perfect speculate de coregrafii portughezi. Atitudinile sunt în bună masură regale – şi aici sobrietatea, graţia impozantă, nobleţea mişcărilor, trăsături care deja ţin de „stilul” lui Răzvan Mazilu livrează credibilitatea personajului – pentru ca talentul actoricesc al dansatorului să se probeze o dată în plus.
Spectacolul reface, cu o tentă esenţializat folclorică, drumul vieţii din perspectiva arhaică... Se poate vorbi despre o stilistică a austerităţii în viziunea coregrafică. Numele lui Răzvan Mazilu se asociază îndeobşte cu un regal al dansului. Datele sale coregrafice atât de personale, eleganţa, frumuseţea mişcării, marea sa expresivitate scenică, tot ceea ce face din el un aristocrat al mişcării, în contrast cu apariţiile chinuite pe care le cultivă în genere dansatorii români contemporani, au fost perfect speculate de coregrafii portughezi. Atitudinile sunt în bună masură regale – şi aici sobrietatea, graţia impozantă, nobleţea mişcărilor, trăsături care deja ţin de „stilul” lui Răzvan Mazilu livrează credibilitatea personajului – pentru ca talentul actoricesc al dansatorului să se probeze o dată în plus.
- Curierul Românesc, februarie 2003
