Regia Dragoș Galgoțiu

Scenariu teatral după Procesul, Metamorfoza, O dare de seamă pentru o Academie, Verdictul şi Colonia penitenciară de Franz Kafka
traducerea Gellu Naum şi Mihai Isbăşescu

Distribuția

Josef K.: Ionel Mihăilescu
Inspectorul, Tatăl lui Georg: Radu Amzulescu
Franz: Valentin Popescu
Willem: Laurenţiu Lazăr
Procuristul, Berthold, Bătăușul, Ofițerul: Mihai Smarandache
Femeia din tribunal: Anca Dumitra
Gregor Samsa: Gabriel Pintilei
Mama lui Gregor, proprietăreasa lui Josef K.: Ruxandra Maniu
Sora lui Gregor: Sabrina Iașchevici / Ioana Mărcoiu
Tatăl lui Gregor, Georg: Silvian Vâlcu
Aprodul: Relu Poalelungi
Târfa: Anda Saltelechi
Cântăreaţa: Anca Florescu
Dansatoarea: Simona Dabija
Colegii de serviciu ai lui Josef K.: Dan Benga, Dan Cristian Nicolae, Dumitru Neagu, Gheorghe Neagu, Adrian Vasile, Cristian Vasile

Scenariul, regia, decorul, coloana sonoră: Dragoș Galgoțiu
Costumele: Lia Manţoc
Coregrafia: Răzvan Mazilu

Turnee și festivaluri

Festivalul Național de Teatru, București, 28-29 octombrie

Premii

Galerie foto

Data premierei: 20 mai 2016
Durata spectacolului: 2h 10'
Afiș

Spectacolul beneficiază de traducere în limba engleză, la cerere.
Dacă sunteţi interesaţi, vă rugăm să ne anunţaţi la casa de bilete sau pe mail, cel mai târziu cu două zile înainte de data spectacolului.
Vă rugăm să verificați disponibilitatea traducerii înainte de a vă achiziționa biletele

Abisul din noi pare întunecat, ca adâncul unui lac… Acolo, în abisul personal al ființei, dorm și visează întrebările care ne tulbură, pe care uneori le uităm, dar care vin uneori peste noi. Poate de aceea există o seducție intensă în povestirile lui Kafka, ele ne trezesc impresii familiare, aparent uitate, dar care se animă în timpul lecturii, sunt ca visele mari ale omenirii, cele pe care le visăm toți, vise care par să dezvăluie și să ascundă în același timp ceva esențial, tulburător. Textele lui Kafka îmi amintesc de textele sacre scrise în limbi uitate, descifrarea lor este probabil imposibilă, poate fi doar intuită, au puterea marilor mituri in care se adună aluviuni de gânduri, impresii, emoții, într-un amalgam obscur. Umorul lui Kafka destabilizează însă respectul pe care-l impune mitologia, abisul nu este plasat în afara noastră, este în noi. Spiritul iconoclast al lui Kafka, rebeliunea lui literară, inventica lui, din care se revendică multe dintre experiențele estetice radicale ale secolului XX, dau abisului o dimensiune umană, abisul poate părea ridicol, derizoriu, grotesc, poate fi privit cu umor, dar rămâne misterios, dureros, tulburător. Ca toate marile experiențe ale spiritului, povestirile lui Kafka sunt o privire a ființei în oglindă, privirea alunecă însă adânc dincolo de imagine, în jocul bizar al umbrelor care compun imaginea, căutând matricea din spatele fumului imaginii… Prin Kafka intuim răspunsuri la întrebările fără răspuns, dar odată atins, odată văzut, sensul pare să se risipească așa cum dispar dimineața acele vise teribile în care am avut impresia că ni s-a revelat ceva care pare de neatins. Impresia atingerii însă rămâne, e intensă, tulburătoare. Așa îl simt eu pe Kafka.

Dragoş Galgoţiu

Extrase de presă

Kafka. 5 vise face parte din genul de teatru clasic, cu o retorică ușor de recunoscut, care acoperă suprafețe ideatice întinse. Iar bagheta lui Dragoș Galgoțiu desenează scenic cu o bogăție de mijloace dramatice, dintre care nu lipsesc dansul, scenele mute și, bineînțeles... performanțele actoricești. Ionel Mihăilescu, Radu Amzulescu, Valentin Popescu, Mihai Smarandache, Laurențiu Lazăr, Anca Dumitra (ultima – o surpriză minunată) regalează publicul prin adevărate recitaluri în cadrul unui spectacol esențializat în care metafora ocupă, nu de puține ori, prim-planul.

Cristina Rusiecki - B-critic.ro

Spectacolul de la Sala Studio are marele merit de a crea o lume. Nu doar la nivel declarativ; cu un limbaj asumat, cu legi lipsite de logică diurnă, dar perfect organice şi funcţionale şi, mai ales, o poezie în mişcare. Opţiunea regizorală este perfect validă în condiţiile în care este puţin probabil ca spectatorii să nu cunoască întâmplările ciudate pe care Kafka le-a imaiginat pentru Joseph K sau Gregor Samsa. Aşadar, provocator este nu doar să le aduci în scenă, ci să creezi o lume, cea mai bună posibilă, în jurul lor. Iar Dragoş Galgoţiu reuşeşte acest lucru. Scenariul său îmbină fericit firele narative, iar tăieturile filmice îi permit să jongleze cu situaţiile şi spaţiile de joc. Iar plasarea încă din titlu în spaţiul oniric multiplică şi mai mult posibilităţile de interpretare a textelor kafkiene.

Alina Epingeac - yorick.ro

Temele kafkiene, alienarea, brutalitatea fizică şi psihologică, conflictul oedipal (tată-fiu), imposibilitatea omului de a înţelege şi de a se înţelege, Dragoş Galgoţiu le transpune într-un spectacol-eseu, configurat în imaginar, cu multiple sugestii dintr-o propoziţie confesivă din chiar jurnalul lui Kafka: „îmi vine să sfărâm lumea din creierii mei”.

Kafka. 5 vise e un spectacol dens, cu acumulări în avalanşe, cu modificări de ritm, cu momente ce ating dimensiuni coşmareşti, cu acel „zgomot alb”, prezent încă de la început în structura sa, intervenind ca o stază ori de câte ori se depăşeşte suportabilul.

Dana Pocea - Luceafărul

Am descoperit un mare și fin simțător al acestui poet. Nu aș spune analist, pentru că regizorul Dragoș Galgoțiu nu vrea să emită decît introspecții foarte subiective, să continue visele sub un fel de amprentă personală, aceea a unui cititor voluptos îndrăgostit de visele lui Kafka. Nu vrea să descifreze, să explice. Vrea să se scufunde în abis, în întuneric, ca să vadă cinematografic albul și negrul, fantasme tulburătoare, să fie călăuza unor parabole translatate în propriul cîmp inițatic. Pentru mine, spectacolul Kafka. 5 vise pus în scenă la Teatrul Odeon este un act de cultură și un semn major al performanței. Un spectacol total, puternic, dens, neliniștitor.

Marina Constantinescu

doimih

X