de Bertolt Brecht, regia Dragoș Galgoțiu

Distribuția

Arturo UI: Ionel Mihăilescu
Dogsborough: Dorina Lazăr
Bertolt Brecht: Vitalie Bantaş
Flake: Mircea Constantinescu
Butcher: Mugur Arvunescu
Actorul: Marian Ghenea
Sheet: Laurenţiu Lazăr
Giuseppe Givola: Gabriel Pintilei
Emanuele Giri: Mihai Smarandache
Ernesto Roma: Istvan Teglas / Silvian Vâlcu
Betty Dullfeet: Cătălina Mustaţă
Dullfeet: Mircea N. Creţu
Daisy: Ioana Anastasia Anton
Croitorul: Marian Lepădatu
Tânărul din Cicero: Ionuţ Kivu
Tânăra din Cicero: Ana Maria Moldovan
Dansatoare de cabaret: Ioana Marchidan
Dansatoare de cabaret: Judith State

Regia: Dragoş Galgoţiu
Decorul: Andrei Both
Costumele: Doina Levintza
Coregrafia: Răzvan Mazilu
Asistent coregrafie: Ioana Marchidan
Traducerea: Mihaela Crețu

Turnee și festivaluri

Turneu La Sofia, Bulgaria, 26 martie 2014
Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea, 24 septembrie 2013
Atelierul European de Teatru de la Ruse, 25 iunie 2013

Premii

Galerie foto

Fotografii de Mihaela Marin

Spectacolul beneficiază de traducere în limba engleză, la cerere.
Dacă sunteţi interesaţi, vă rugăm să ne anunţaţi la casa de bilete sau pe mail, cel mai târziu cu două zile înainte de data spectacolului.
Vă rugăm să verificați disponibilitatea traducerii înainte de a vă achiziționa biletele

Ascensiunea lui Arturo Ui a fost scrisă în 1941 la Helsinki, în Finlanda, unde Brecht aştepta să emigreze în Statele Unite ale Americii. Piesa de teatru este o parabolă satirică despre ascensiunea lui Hitler (concentrându-se pe perioada dintre anii 1929 – 1938).
Acţiunea este plasată în lumea gangsterilor din Chicago, personajele şi întâmplările având un corespondent real în Germania nazistă. Arturo Ui îl reprezintă pe Hitler, Ernesto Roma este Ernst Röhm, Giussepe Givola seamănă cu Joseph Goebbels, iar Dogsborough aminteşte de Paul von Hindenburg
Prima montare a avut loc în 1959 la Berliner Ensemble şi s-a bucurat de un succes răsunător. Pe aceeaşi scenă a fost montată în1995 o versiune a textului adaptată şi regizată de Heiner Müller, spectacol care se află şi astăzi în repertoriul celebrei companii din Berlin.
În 1963, textul a fost pus în scenă la Teatrul Giuleşti în regia lui Horea Popescu, scenografia lui Jules Perahim, cu Ştefan Mihăilescu-Brăila în rolul titular. În acelaşi an, un alt mare actor, Ştefan Iordache debuta cu personajul Arturo Ui pe scena Studioului Casandra.
Spectacolul Teatrului Odeon este o comedie neagră cu elemente de cabaret. Într-o perioadă în care politicul sufocă prin agresivitate, înscenarea teatrală răspunde prin ironie, arătând că monştrii lumii politice nu sunt doar îngrozitori, dar şi extrem de ridicoli.
Montarea continuă experienţe estetice radicale, Portretul lui Dorian Gray, Hamletmachine, Epopeea lui Ghilgamesh şi Viața e vis, realizate de Dragoş Galgoţiu în colaborare cu Andrei Both, Doina Levintza, Răzvan Mazilu şi actori importanţi ai Teatrului Odeon.

Data premierei: 20 decembrie 2012
Durata spectacolului: 2h
Afiș Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită

Spectacolul beneficiază de traducere în limba engleză, la cerere.
Dacă sunteţi interesaţi, vă rugăm să ne anunţaţi la casa de bilete sau pe mail, cel mai târziu cu două zile înainte de data spectacolului.
Vă rugăm să verificați disponibilitatea traducerii înainte de a vă achiziționa biletele

Extrase presă

Ascensiunea lui Arturo Ui este nu numai un fascinant spectacol de teatru, unul din cele mai speciale experimente artistice din Bucureşti în această stagiune, ci şi un tulburător punct de vedere asupra rolului social, antropologic al teatrului în spaţiul cotidian.
Cât despre protagonist, spectacolul se constituie într-un incontestabil moment de glorie pentru Ionel Mihăilescu. Adevărat catalizator, acest actor care dovedeşte, iată, resurse neexploatate până acum ca pregnantă personalitate artistică, reuşeşte aici o partitură de anvergură, un tur de forţă rod al unui studiu riguros.
Răzvana Niţă - port.ro, 21 ianuarie 2013
 
Ascensiunea lui Arturo Ui mizează pe un stil expansiv, flamboaiant, aproape baroc. Şi, mai mult decît orice, am apreciat în montarea lui Galgoţiu faptul că nu s-a folosit de o piesă politică pentru a strecura „şopîrle“ cu trimitere la situaţia din societatea română contemporană. Galgoţiu a respectat, în definitiv, ceea ce presupune teatrul brechtian în esenţă: nu să ofere o identificare a spectatorului cu ceea ce se desfăşoară în faţa lui, ci să prezinte situaţii asupra cărora să reflecteze.
Silvia Dumitrache - Observator Cultural, 18 ianuarie 2013
 
Aseară, la Teatrul Odeon, am văzut Ascensiunea lui Arturo Ui nu poate fi oprită de Bertolt Brecht.
Toţi actorii au demonstrat cu prisosinţă că sunt artişti.
Cum ai putea să asişti nepăsător la o asemenea descărcare de energie?
Răul a fost „scuipat” printre dinţi, cu zâmbetul pe buze, în hohote de râs, prin mişcări voluptoase de dans, prin liniile ascuţite ale costumelor şi prin sunetele muzicii de cabaret.
M-au încercat rând pe rând invidia, tristeţea, bucuria, mândria.
Invidia că nu sunt bărbat să-l pot juca pe Ui, tristeţea că nu sunt pe scenă unul dintre ei, bucuria că trăiesc şi pot admira sincer ceea ce au făcut alţii, mândria că sunt actriţă şi că am rămas un copil.
Iarina Demian - adevarulonline.ro, 20 ianuarie 2013
 
Trupa de actori de la Odeon are un farmec şi o prezenţă extrem de personale în acest spectacol. Cu toţi anii trecuţi peste unii dintre actori, cu toate acumulările de succese şi de eşecuri, cu toate experienţele mai mult sau mai puţin fericite pe care le-au traversat, actorii şi regizorul acestui spectacol reuşesc ceva foarte greu de spus în cuvinte. Există momente în care tensiunea devine atât de vie, încât ai senzaţia că eşti în cu totul alt timp. Se întâmplă ceva extrem de rar şi de magic. Iar despre Ionel Mihăilescu, interpretul lui Arturo Ui – din respect pentru excepţionala performanţă pe care o face, din bucuria de a-i contempla sublima efemeritate a reuşitei – nu am să spun nimic. Aşa ceva trebuie văzut.
Cătălin Ștefănescu - Dilema veche, 31 ianuarie 2013
 
Alegerea îndrăzneață a regizorului Dragoș Galgoțiu de a insufla spectacolului de la Odeon un amestec de spirit frivol, specific cabaretului german al anilor ’20 și de naivitate ludică, specifică producțiilor din epoca de aur a Hollywood-ului pare cât se poate de potrivită. Iar coregrafia lui Răzvan Mazilu se inserează adecvat în concepția generală a spectacolului: redarea prin dansul de cabaret a unui întreg context istoric, a trecerii gradate de la inconștiență la teroare, de la golănia benignă la criminalitatea de mare calibru poate conta, cred, printre elementele cele mai reușite ale spectacolului. Senzația creată este aceea de vârtej al istoriei, în care oamenii sunt aspirați înainte de a înțelege că trebuie să i se împotrivească, iar vacarmul cabaretier îi împiedică pe aceia care totuși înțeleg să se facă auziți. Pare că singura rațiune la lucru este aceea a răului, care își urmărește implacabil ținta finală. Spre deosebire de personaje, spectatorul înțelege însă ce se întâmplă, căci lui i se arată deschis fața mizeră a lucrurilor, prin intervenția epică a vocii autorului, prin excesele ludice din jocul actoricesc și, în cazul spectacolului de la Odeon, prin contra-efectul dansului de cabaret. Astfel, nu doar că spectatorul este permanent pus în gardă, dar și, în egală măsură, constrâns să ia distanță față de povestea jucată pe scenă, să nu se lase dominat de logica ei internă, să evite prizonieratul emoției excesive spre a-și putea păstra intact spiritul critic.
Alina Pavelescu - LaPunkt.ro, 27 ianuarie 2013
 
Mă gândesc că, Dragoş Galgoţiu a luat decizia de a monta acest text sub presiunea evenimentelor din istoria recentă a României, cu convingerea că teatrul nu trebuie neapărat să facă politică, dar are dreptul şi obligaţia de a comenta şi interpreta, prin specificul său ceea ce se întâmplă în lumea politicii. Că mereu şi mereu conjuncţiile dintre teatru şi timp sunt o realitate şi că ele pot fi reconfirmate şi pe texte nu neapărat extrem contemporane ci care, bine montate, au puterea de a vorbi contemporaneităţii, deşi a trecut ceva vreme de la scrierea lor.
Sunt absolut convins că un argument de seamă pentru directorul de scenă a fost prezenţa în trupă a extraordinarului actor Ionel Mihăilescu. Fiindcă înainte de orice Ascensiunea lui Arturo Ui e, aşa cum se cuvenea, spectacolul actorului distribuit în rolul principal.
Mircea Morariu - adevarulonline.ro, 18 ianuarie 2013
 
Rama luminoasă a scenei proprie varieteului, cortinele care se deschid una după alta, prologul dansatoarelor, dar mai ales distribuirea scheciurilor urmează reţeta genului cabaret, în vreme ce personajele iau chipul unor figuri familiare, mai ales datorită pictorilor şi gravorilor vremii, un Grosz, Kirchner sau Kokoschka, de pildă, care, într-o istorie a grotescului, ne dau cheia interpretării acestei lumi.
Întreg ansamblul de actori e armonios, jucând cu vervă și reală plăcere în cabaretul lui Galgoţiu despre Arturo Ui, alias dictatorul, alias Hitler, alias...
Doina Papp - Revista 22, 5 februarie 2013

doimih

X